marți, 11 noiembrie 2008

Iubiri interzise (doua piese: Hanjo si Seijo)

Dupa mai bine de un an am ajuns din nou la teatru. Da, mi-a lipsit, mi-a lipsit foarte mult. Si dupa multi, multi ani am mers cu mama la teatru. Asa ca am avut emotii.
Citisem niste cronici inainte, dar na, nu poti stii niciodata. Cea mai cuprinzatoare si corecta mi s-a parut a fi cea de pe agenda.liternet.ro: Mishima si fascinatia absolutului- Iubiri Interzise- Hanjo- Seijo (ce am citat mai jos, de aici e). Deci fusesem avertizata ca nu era tocmai corecta prezentarea: o tanara curtezana care a innebunit pentru ca a parasit-o iubitul si o sarmana sora martirizata de un frate care o prostitueaza. Si ca autorul, Yukio Mishima e mult mai mult decat cineva care si-a facut seppuku pentru o lovitura de stat nereusita.
Piesa "Hanjo" este o parabola despre imposibilitatea de a impartasi iubirea. Gheisa (impresionanta micuta japoneza Kana Hashimoto) invoca "asteptarea" ca element cheie al manifestarii iubirii. Pentru gheisa iubitul e viu doar in mintea ei, asteptandu-l mereu si fiind dispusa sa il astepte o viata (toate celelalte chipuri reale fiind pentru ea moarte), insa atunci cand apare in carne si oase devine un barbat oarecare- iubitul ei din lume nu e si nu poate fi acelasi cu cel zugravit de vise. Implinirea unei "asteptari" inseamna consumarea si disparitia ei. Nici o "realitate" nu poate depasi "visul".
"Nu exista implinire si salvare in lumea reala, iubirea nu se poate impartasi, fericirea este inaccesibila si astfel, in contextul raporturilor interumane, iubirea si neiubirea, fericirea si nefericirea sunt doar fatetele reversibile si relative ale unui joc al mintii".
In Seijo, parabola despre sacrificiu si culpabilitate, Fumiko (jucata de Carmen Ungureanu), sora impinsa la prostitutie de frate (genial interpretat de Marius Manole), care pare a fi o victima absoluta in prima parte a piesei, se dovedeste a fi autoarea morala a propriului sacrificiu. Ea isi asuma jertfirea fara nici un fel de rezerve in asa fel incat aparentul sau statut de sclava e anulat si rasturnat, dezvaluindu-se de fapt o constiinta libera si demna. Disperarea cu care fratele si iubita lui isi doresc sa fie fericiti (rugaciunea "Sa fim fericiti! Sa fim fericiti..." repetata de 10 ori) e mult mai trista decat umilirea repetata a surorii.
In prima piesa, Hanjo, tema asteptarii marcheaza simbolic calea iubirii, care nu poate fi pastrata decat prin fuga de lumea exterioara, iar in cea de-a doua, Seijo, se fuge dinspre confruntarea cu demonii propri spre lume. E o fuga poate mai imposibila, mai nebuneasca. "Daca de confruntarea cu lumea, cu "celalalt" te poti feri, confruntarea omului lucid cu sine este inevitabila".
La jumatatea fiecarei piese se produce schimbarea de perspectiva, se produce dezvaluirea si astfel, se intelege ce se intampla in prima parte. Fiecare personaj isi justifica afirmatiile, gesturile si atitudinile.
Un spectacol de vazut neaparat.

Niciun comentariu: