vineri, 30 ianuarie 2009

Blimey= fir-ar!

Uitandu-ma la reclama asta (absolut britanica!!) nu stiu de ce m-a dus gandul la politicienii prinsi in "flagrant delict". Diferenta e ca la noi cel din dulap ar striga si urla mai tare decat sotul inselat. Si daca e sa dea cineva cu piciorul... oare cine va da?



PS: Initial, cuvantul "Blimey" avea forma "cor (sau gor) blimey"- o scurtare a expresiei "god blind me" care la randul ei era o prescurtare a "May God blind me if it is not so" folosita, se pare, in secolele trecute la tribunal ("Sa ma orbeasca Dumnezeu daca nu este asa cum zic"), iar unii zic ca expresia isi are originea in partea East End a Londrei ("God blind me" exprimand surpriza). Sinonim cu "crikey" sau "wow". E un cuvant oarecum demodat, fiind folosit foarte mult in anii '40, in timpul razboiului, in vorbirea Cockney. Acum nu prea mai e folosit, fiind inlocuit cu "fucking hell", "what a heck" sau altele similare ("Gosh", "Jeesh!" sau "Jesus!").

vineri, 16 ianuarie 2009

"Ce sa fac, mama?" de Carol Sebastian

Cand frate-miu inca se intreba daca sa plece sau nu in America i-am adus o copie dupa un articol al lui de Carol Sebastian: "Ce sa fac, mama?" (Evenimentul Zilei, 17 septembrie 2003). Acum, facandu-mi ordine prin hartii, l-am regasit. Si din pacate e la fel de actual.
M-am gandit la Carol, cand cu Mircea Stanescu. Si ma bucur ca el nu a clacat, oricum vina lui fiind infinit mai mica. Recunosc ca uneori mi-e dor sa-l mai citesc. Sper ca ce face e, inca, pentru BINE.

"Sa emigrez sau sa-mi traiesc aici viata pe jumatate furata? De cand ai plecat dintre noi m-am facut barbat, mama. Mare si prost. Am crezut ca lucrurile se vor schimba. Ca eu si prietenii mei, la fel de mari si de tampiti, vom intoarce lumea pe dos si nu va vom trai umilintele si greselile. Nu-mi spuneai tu, pe patul de spital, ca nu mai e mult, ca vin alte vremuri? In dupa-amiaza aceea din octombrie '89 mi-ai soptit "nu mai au mult, mamica, o sa vezi". Stiam ca n-o sa te mai vad, ca ne luam ramas-bun. Si astazi ma intreb ce fel de adio ne-am luat. Cum, Doamne, femeia aceea imbatranita de cozi si de grija prostiilor mele, macinata de cancer, mama, putea sa-mi spuna asa ceva? Ea, care mi-a cerut toata viata sa fiu cuminte si sa nu ma bag!
Da, mama, au venit alte vremuri. Tata si-a dat demisia de la stat si s-a apucat de afaceri. Era cat pe ce sa fie capitalist. Ba nu i-a venit camionul la timp, ba n-a avut cu ce sa are pamintul, ba si-a luat masina de facut macaroane si n-a avut cui sa le vinda. Trebuie sa-l intreb de conturi si de suflet. Matusa Niculina si-a dat pamintul in asociatie, vorba ei, oricat o fura, tot primeste ceva.
Varul Cristi ma bate intruna la cap ca sunt la ziar, mare si tare, si ma intreaba cand mai trec pe la ei. Nu le-am mai calcat pragul de rusine. De rusine ca nu sunt ce cred ei ca as fi, mandria familiei, fiul si varul de la Bucuresti care scrie la ziar, se ia de ministri, l-au dat si la televizor. De rusinea neputintei mele in fata saraciei si umilintelor lor. De rusinea adevarurilor mele de birou, biete bucati de hartie igienica pentru primarul si presedintele de asociatie.
De frica de a descoperi cate parale fac iluziile noastre ca adevarul scris schimba vietile in bine. Da, mama, au venit alte vremuri, inca ne mai lasa sa scriem. In rest, sunt tot ei, mai vicleni, mai rai, mai capatuiti. Ei si-au batut joc de viata ta, a tatei si a Niculinei, ei ne-au furat tineretile, ei ne asteapta in zare, peste zece, peste douazeci de ani. Daca ne-am mai naste o data, tot de ei am da. Bucuria de a-i pune la colt la gazeta, speranta de a descoperi schimbarea n-au fost decat scurte amanari. Spune-mi ca nu-i asa, ca ma insel. Viata e si iubire, familie, casa, copii, mi-ai putea spune, bucura-te de ele, implineste-te. Nu stiu cum s-o fac, mama, pe unde sa-mi ascund iubita si iubirea cand pe afara bantuie ciuma. Inchizi casa cand raul ti-a intrat in pori? Merita sa lupti? Cearta-ma ca sunt prea pesimist. Sfatuieste-ma in ce colt al pamantului sa plec, cat mai pot pleca. Cat as vrea sa ma mai iei de guler, ca pe timpuri, cind luam note mici, sa-mi spui care-i calea, unde e speranta, de ce-as ramane. Sa-mi ceri, macar de dragul tau si al nepotilor pe care i-ai dorit, sa fiu cuminte si sa nu ma bag. Ce n-as da sa-ti mai aud soaptele de pe patul de spital si sa inteleg mai bine cznd vor sosi acele vremuri, cat timp mai au ei si cat noi, mama."
Si lui Bogdan, care se gandeste "sa se care" ii spun: - Sfarsitul nu-i aici (Pasarea Colibri)

joi, 15 ianuarie 2009

Ce mai faceti?

Bine v-am mai gasit!
Desi au doar 2 saptamani din anul asta, mi se pare ca s-au petrecut o multime. Nu am mai scris, nu ca nu as fi avut ce- dimpotriva, ci, deoarece la foarte multe evenimente "globale" am avut trairi prea puternice. Si am lasat sa se aseze... Au scris altii, am citit articole interesante, postari pe bloguri care spuneau, mai reusit decat as fi facut-o eu, ce se intampla cu noi. pe la noi.

Cuvantul "diabolic" mi-a tot venit in minte: atunci cand il urmaream pe Emil Boc cu cireasa "Ordonanta 230", pe Gabriel Oprea cu prietenul Virgil Ardelean, cand cu oprirea "robinetului de gaze"- "jocul" Rusiei, Ucrainei, Uniunii Europeane si restul, vazand nebunia din Gaza si auzind, dar nevenindu-mi sa cred ce aud de la Presedintele Traian Basescu. Atat cu politica!

Economic, nu cred ca stam prea bine, succesul fiind determinat in primul rand de speranta (ookk, recunosc, ma gandesc si la actiunile ce le am in portofoliu). Si cum Speranta e firava si nu se simte prea bine... In aste cateva zile ce povestiri am auzit despre lipsa de profesionalism, impertinenta si aroganta combinata cu rautate si un dram de disperare din bancile romanesti ma face sa ma gandesc cu ingrijorare la viitor: daca acum nu sunt capabili sa desfasoare eficient activitati de rutina, precum cele legate de depozite, credite, dobanzi de incasat si rate de platit, cum o sa actioneze in situatii exceptionale (adica neobisnuite, speciale) cum s-ar putea sa urmeze.
Ma bucur ca si angajatii din domeniul privat invata sa-si foloseasca forta de negociere a masei. Ideal ar fi ca aceasta forta sa o foloseasca cu minte! Acum ca exemplul vine de la angajatii BCR- Erste, una dintre cele mai neprietenoase si hulpave banci din Romania (e singura banca care stiu ca percepe comision la depunere la caserie!), e secundar. Principiul conteaza.

Si ca sa inchei in mod "optimist": cam toate astea si multe ce au fost si sigur vor urma, imi aduc aminte de o povestioara dintr-un almanah SF din anii '80: Marele Comandant Universal se uita in jur si constata multumit ca, iata, micutii de pe planeta Pamant cresc, se dezvolta, descopera singuri sau indrumati tot felul de elemente utile progresului. Cateva clipe nu se mai uita la ei (vorba aia, se jucau cuminti) ocupandu-se de marile conflicte intergalactice. Cand isi mai arunca ochii, aude zgomot de fier, apoi aude bubuituri, apoi aude bubuitori si haraituri. Cand isi cheama responsabilul cu planeta Pamant, nu mai apuca sa il intrebe ce se intampla ca se aude un mare Buuum si planeta dispare. Si nu ii ramane decat sa spuna: "Incepusera asa bine! Dar ce s-o fi intamplat de au ajuns sa isi distruga propria casa? Si sunt singura specie care isi distrugea membrii si a ajuns sa se distruga pe sine". Cam asa.