In '97-'98 descopeream MIRC/ul, ICQ/ul. OK, interesant, util, practic... dar nu intelegeam cum colegii, prietenii puteau petrece ORE in sir comunicand cu oameni pe care nu-i cunosc si mai mult ca sigur nu o sa-i cunoasca vreodata, asa, d'adevaratelea. "E distractiv. Si cum nu cunosti oameni? Uite, vorbesc cu atatia." Aveam o colega care se indragostea frecvent de tot felul de indivizi, unii de peste mari si tari. Suferea profund si venea sa imi povesteasca muult, prea muult din lungul sir de dialoguri. O fi. Nu era genul meu de comunicare.
Apoi a aparut in viata mea Messengerul. Initial timid- l-am folosit cam un an, apoi pana mai anul trecut nici nu mi l-am mai instalat, apoi a revenit mai discret- scriam rar, raspundeam scurt, nu faceam cine stie ce comentarii. Dar, incet, subtil, ascuns a devenit obisnuinta ca atunci cand ajung acasa sau la birou sa deschid messul. Sa vad cine este online. Sa salut persoanele apropiate, dragi, sa ignor restul persoanelor din lista, sa raspund imediat (sau nu).
Dar mi s-a cam pus pata cand, si nu o data, colegi sau prieteni imi spun: "aaa, tarziu vii la serviciu/ sau astazi nu ai fost la serviciu", asta pentru ca am deschis tarziu sau nu am deschis deloc messul. Sau, trebuia sa ma vad cu un prieten si ma suna ca: "Nu ai plecat?" "Ba da, am si ajuns."..."Aaa, ca apari online... asteapta-ma ca vin si eu", intarziind astfel la intalnire. Sau cand mi se spune: "Unde ai fost in weekend, ca nu te-am vazut pe mess?!". Sau cand mi se spune: "Vorbim." si persoana da maruntel din degete ca si cand ar scrie la tastatura. Sau cand aud oameni povestind senini ca ei comunica prin mess cu frati, surori, colocatari, sefi, colegi care se afla in aceeasi camera sau cel mult in camera de langa, iar atunci cand se intalnesc se limiteaza numai la salut, ee...asta e prea mult. Aaa, nuu, a fost prea mult cand un amic mi-a urat La Multi Ani pe mess, apoi suparandu-se ca nu i-am raspuns (a se citi invita la petrecere)- asta pentru ca da, de ziua mea, vai, am uitat sa deschid Messul!
Credeam ca s-a terminat, dar nu. Acum cum frate-miu e in State, sa comunici pe Skype, sa faci video-conferinta... Asta da comunicare- il vad, ma vede, ne auzim, imi arata casa sau privelistea cu webcam-ul, citeste ziarul, rasfoieste reviste, parca e in aceeasi camera cu mine, acasa! Si fiecare data imi amintesc de cartea lui Isaac Asimov, "Soarele gol":
"― Să discutăm chestiunea?
― Dacă nu-mi ia prea mult timp...
― Faţă-n faţă? Să ne vedem?
Leebig făcu o strâmbătură:
― Nu!
― Ne vedem?
Roboticianul îşi ridică braţele şi îşi băgă încet unul din degetele mari în gură. După care îl privi fix pe detectiv.
Regresează oare în faza copilăriei, se gândi Baley, ca să mă poată vedea fără reţineri?
― Ne vedem? repetă pământeanul.
Dar Leebig clătină încet din cap.
― Nu pot! Nu pot! gemu el, pronunţând greu cuvintele din cauza degetului vârât în gură. Fă cum doreşti.
Baley îl văzu pe solarian întorcându-se spre perete, încovoindu-şi spatele şi ascunzându-şi faţa în mâinile tremurânde.
― Bine, atunci, cedă detectivul, accept să ne vizionăm. "
― Faţă-n faţă? Să ne vedem?
Leebig făcu o strâmbătură:
― Nu!
― Ne vedem?
Roboticianul îşi ridică braţele şi îşi băgă încet unul din degetele mari în gură. După care îl privi fix pe detectiv.
Regresează oare în faza copilăriei, se gândi Baley, ca să mă poată vedea fără reţineri?
― Ne vedem? repetă pământeanul.
Dar Leebig clătină încet din cap.
― Nu pot! Nu pot! gemu el, pronunţând greu cuvintele din cauza degetului vârât în gură. Fă cum doreşti.
Baley îl văzu pe solarian întorcându-se spre perete, încovoindu-şi spatele şi ascunzându-şi faţa în mâinile tremurânde.
― Bine, atunci, cedă detectivul, accept să ne vizionăm. "
...........................................................................
"Se uită uluită la Baley care, sărind din fotoliu şi răsturnându-l, se întorsese cu spatele, roşu până în vârful urechilor.
Daneel observă calm:
― Ar fi preferabil, doamnă Delmarre, după ce chemaţi robotul să vă întoarceţi în boxă sau, dacă nu, să puneţi pe dumneavoastră unele articole vestimentare.
Gladia îşi privi surprinsă corpul gol şi răspunse:
― Da, desigur.
― Era doar o vizionare, înţelegeţi, spuse Gladia plină de căinţă. Se înfăşurase în ceva ce-i lăsa libere braţele şi umerii. Un picior i se vedea până la jumătatea coapsei, dar Baley, care-şi redobândise cumpătul şi se simţea un mare nătărău, îl ignora stoic.
― E o chestie de surpriză, ştiţi, doamnă Delmarre... răspunse el.
― O, nu face nimic. Poţi să-mi spui Gladia, doar dacă nu... dacă nu este împotriva uzanţelor.
― Gladia, atunci. E-n ordine. Vreau doar să te asigur că nu era nimic neplăcut, înţelegi, doar o chestie de surpriză. Destul că se făcuse de râs, cugetă el, fără ca biata fată să-şi mai şi închipuie că o găsise dezagreabilă. De fapt era destul de... destul de...
Nu găsea cuvântul potrivit, dar îşi dădea perfect seama că în nici un caz nu i-ar putea vorbi Jessiei (sotia lui) despre asta.
― Ştiu că te-am ofensat, spuse Gladia, dar fără să vreau. Nici nu mi-am dat seama. Desigur, înţeleg foarte bine că trebuie să respectăm obiceiurile de pe alte planete, dar unele dintre ele sunt atât de bizare... De fapt, nu bizare, se grăbi ea să adauge, nu vreau să spun bizare, ci neobişnuite, mă înţelegi, şi e foarte uşor să uiţi asta. Aşa cum am uitat să ţin ferestrele acoperite.
― Nu face nimic, murmură Baley.
Gladia se afla acum în altă încăpere, cu toate ferestrele acoperite, iar lumina avea nuanţa uşor schimbată şi mai liniştitoare a artificialităţii.
― Cât despre treaba cealaltă, continuă ea cu toată seriozitatea, ştii, e doar o simplă vizionare. La urma urmelor, nu te-ai sfiit să vorbeşti cu mine cînd mă aflam sub uscător, şi nici atunci nu eram îmbrăcată.
― Ei da, răspunse Baley, dorind să încheie cât mai repede această discuţie, să te aud e una, iar să te văd e alta.
― Păi da, chiar aşa! Nu e vorba de văzut. Gladia se îmbujoră la faţă şi lăsă privirile în jos. Sper că nu-ţi închipui că aş face aşa ceva, adică să ies din uscălor, dacă m-ar putea vedea cineva. Era însă o simplă vizionare.
― Şi nu-i acelaşi lucru? întrebă Baley.
― Nicidecum. Şi în clipa asta mă vizionezi. Nu mă poţi atinge, nici mirosi, nu-i aşa, nimic de felul ăsta. Dar ai putea dacă m-ai vedea. Acum însă mă aflu la cel puţin două sute de mile distanţă. Deci cum ar putea fi acelaşi lucru?
Pe Baley lucrul începea să-l intereseze.
― Dar te văd eu proprii mei ochi.
― Nu, nu mă vezi. Vezi doar imaginea mea. Mă vizionezi.
― Şi care-i deosebirea?
― E o mare deosebire.
― Înţeleg. Şi chiar înţelegea, într-un fel. Distincţia nu era prea uşor de sesizat, dar avea o anumită logică.
Gladia reluă, înclinându-şi uşor capul într-o parte:
― Într-adevăr înţelegi?"....
Daneel observă calm:
― Ar fi preferabil, doamnă Delmarre, după ce chemaţi robotul să vă întoarceţi în boxă sau, dacă nu, să puneţi pe dumneavoastră unele articole vestimentare.
Gladia îşi privi surprinsă corpul gol şi răspunse:
― Da, desigur.
― Era doar o vizionare, înţelegeţi, spuse Gladia plină de căinţă. Se înfăşurase în ceva ce-i lăsa libere braţele şi umerii. Un picior i se vedea până la jumătatea coapsei, dar Baley, care-şi redobândise cumpătul şi se simţea un mare nătărău, îl ignora stoic.
― E o chestie de surpriză, ştiţi, doamnă Delmarre... răspunse el.
― O, nu face nimic. Poţi să-mi spui Gladia, doar dacă nu... dacă nu este împotriva uzanţelor.
― Gladia, atunci. E-n ordine. Vreau doar să te asigur că nu era nimic neplăcut, înţelegi, doar o chestie de surpriză. Destul că se făcuse de râs, cugetă el, fără ca biata fată să-şi mai şi închipuie că o găsise dezagreabilă. De fapt era destul de... destul de...
Nu găsea cuvântul potrivit, dar îşi dădea perfect seama că în nici un caz nu i-ar putea vorbi Jessiei (sotia lui) despre asta.
― Ştiu că te-am ofensat, spuse Gladia, dar fără să vreau. Nici nu mi-am dat seama. Desigur, înţeleg foarte bine că trebuie să respectăm obiceiurile de pe alte planete, dar unele dintre ele sunt atât de bizare... De fapt, nu bizare, se grăbi ea să adauge, nu vreau să spun bizare, ci neobişnuite, mă înţelegi, şi e foarte uşor să uiţi asta. Aşa cum am uitat să ţin ferestrele acoperite.
― Nu face nimic, murmură Baley.
Gladia se afla acum în altă încăpere, cu toate ferestrele acoperite, iar lumina avea nuanţa uşor schimbată şi mai liniştitoare a artificialităţii.
― Cât despre treaba cealaltă, continuă ea cu toată seriozitatea, ştii, e doar o simplă vizionare. La urma urmelor, nu te-ai sfiit să vorbeşti cu mine cînd mă aflam sub uscător, şi nici atunci nu eram îmbrăcată.
― Ei da, răspunse Baley, dorind să încheie cât mai repede această discuţie, să te aud e una, iar să te văd e alta.
― Păi da, chiar aşa! Nu e vorba de văzut. Gladia se îmbujoră la faţă şi lăsă privirile în jos. Sper că nu-ţi închipui că aş face aşa ceva, adică să ies din uscălor, dacă m-ar putea vedea cineva. Era însă o simplă vizionare.
― Şi nu-i acelaşi lucru? întrebă Baley.
― Nicidecum. Şi în clipa asta mă vizionezi. Nu mă poţi atinge, nici mirosi, nu-i aşa, nimic de felul ăsta. Dar ai putea dacă m-ai vedea. Acum însă mă aflu la cel puţin două sute de mile distanţă. Deci cum ar putea fi acelaşi lucru?
Pe Baley lucrul începea să-l intereseze.
― Dar te văd eu proprii mei ochi.
― Nu, nu mă vezi. Vezi doar imaginea mea. Mă vizionezi.
― Şi care-i deosebirea?
― E o mare deosebire.
― Înţeleg. Şi chiar înţelegea, într-un fel. Distincţia nu era prea uşor de sesizat, dar avea o anumită logică.
Gladia reluă, înclinându-şi uşor capul într-o parte:
― Într-adevăr înţelegi?"....
Va pup. Pai, ne vedem pe mess.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu