Aveam doar 11-12 ani, iar emisiunile de la radio: Clubul Curiosilor si emisiunea de muzica rock data seara tarziu erau din alta lume, din alta poveste. Auzeam alte sunete, alta muzica: Beatles, concerte "live"- Queen, Yes, Creedence Clearwater Revival, Deep Purple si altii de care nu mai auzisem vreodata. Apoi de prin 1990 ascultam Pittis Show si era frumos.Apoi am venit la facultate, la Bucuresti. Datorita bunei mele prietene Mona am ajuns la "clubul" lui Pittis, care se tinea cam in fiecare duminica, pe la 11, initial la barul Teatrului de Comedie, apoi in barul Facultatii de Litere. Era ca un fel de "slujba" la care mergeam cat puteam de regulat. Si am descoperit o lume. Moţu ne povestea cum si ce crede el despre muzici, despre concerte, despre noile tehnici si tehnologii, apoi ascultam sau vedeam concerte: Pink Floyd, Yes, Rolling Stones, Fleetwood Mac, fireste Bob Dylan, Janis Joplin sau Jimmy Hendrix, tot felul de documetare despre Woodstock. Uneori veneau prieteni de-ai lui si ne mai cantau: Mircea Vintila, Mircea Baniciu, Doru Stanculescu. Era cam asa: eu am aflat, si va impartasesc si voua; daca va intereseaza. Incerca sa ne ajute sa invatam sa gandim. Ne zicea ca rock-ul e muzica revoltei, a protestelor. Indiferent de timpuri si vremuri; si noi eram la vremea revoltei si protestelor, personale dar si mai mult de atat. Era un club, sa-i zicem hippie, pentru care la un moment dat, glumind, a spus ca va face legitimatii si va fi singura data cand mai face exceptie de la regula sa de a nu da autografe (in noaptea cand John Lennon a fost asasinat a jurat chestia asta). Si asa a facut:) In rest era cam asa:
"O camera micuta dar de prieteni plina / Ce-aveau si foc in suflet si-n ochi aveau lumina / Idei musteau in aer sa stai si sa tot stai / Si asta a fost totul in acea zi de mai Stiam ce-i rau si bine in lumea de afara / Vorbeam de poluare,ce bine e la tara / Ca banii nu conteaza dar e grozav sa-i ai / Si toate-au fost grozave in acea zi de mai Aveam muzica buna, fumam dintr-o tigara / In camera doar zambet, afara cer si soare / Si de erai acolo, pierdut si tu erai / Uitai de tot si toate in acea zi de mai"
Era un om foarte discret. Il enervau atentiile fanilor (noi ziceam ca il chiar speriau, de cand cu John Lennon...)/ Dar ne povestea, cand avea chef, despre el, cu foarte multa modestie si absolut normal si firesc- despre defectul de vorbire pe care il avusese, dar de care scapase, despre pasiunea lui pentru computere si gageturile vremii, chestii despre Rapid- dar astea nu prea mi le amintesc:)).
Intre timp mergeam si la piesele de teatru- iar Meditatiile Ritei, Arsenic si dantela veche, Black and White, nu aveam cum sa nu le vedem.
Apoi a inceput ca "intamplarea" Pasarea Colibri sa devina mai serioasa, sa se transforme in trupa si trebuia scos primul album live. Initial s-au incurcat benzile, apoi la studiourile Migas s-a recreat atmosfera de concert, cu cola si ... ceva votca. Daca ascultati atent, in "public" sunt si eu. Apoi la Ciripituri nu a mai contat, ca a fost facut cuminte in studio... si eu eram la mare. Apoi Pasarea a crescut, asa si eu, si au urmat Cantece de bivuac, cu lansare la Duminica in familie, la Hanul lui Manuc. Apoi cred ca s-au intamplat dezamagirile, s-a desprins de Colibri, dar a continuat sa fie activ in viata muzicii folk romanesti. Ba cu festivalurile de folk- blues, ba cu proiectele mai recente cu Ducu Bertzi.
Apoi a pornit Radio3Net si imi amintesc ca, atunci cand invitat de o colega sa-i ia interviu, am profitat de ocazie sa mai stam de vorba, la fel de firesc povestea ca nu e nimic extraordinar ca radioul e online, ca alta varianta nu era, dar ca este greu (oameni foarte putini, resurse si financiare si tehnice extrem de limitate) dar ca va incerca sa fie mai bine, pentru ca altfel nu poate. Si asa a si facut!
Inteleg ca la Festivalului de la Medias din 14 iulie, acolo fiind ultima data cand a fost in concert, ca a dus concertul in urale si aplauze pana la capat, desi in culise se vedea ca nu ii este bine.
La sfarsit fiecare spectacol se incheia cu Cantecul bufonului: "Piesa-i gata, trag oblonul/ Hei ce ploaie e afara/ Daca v-au placut bufonii/ Mai poftiti si-n alta seara?" si da, astazi a fost Ploaie.
Daca e ceva bun in mine si lui Pittis i-o datorez. Toate astea si multe altele mi-au ramas acolo, intr-un colt de minte si suflet.
2 comentarii:
Frumoase amintiri. Va multumiM pentru ca ni le impartasiti si noua. Eu dupa 1990 l-am vazut doar de cateva ori la Palatul Pionierilor la un fel de mini-spectacole despre Beatles, odata la 2 saptamani, duminica in preajma amiezii. (in afara de teatru, de Om Bun si de Pasarea Colibri). Am fost odata la Litere dar nu L-am nimerit acolo, probabil ca nu era ora buna (nu mai stiu pe la ce ora am ajuns). Si era un asemenea fum incat am renuntat sa mai vin... Mai aveti legitimatia de la Club ?
Al dvs. putin luat, hippiepittis
Imi amintesc cand l-am cunoscut pe Motu, prin 1991, la Cinemateca si in barul de la Litere. Eram pustan in liceu, iar el isi pierdea vremea cu noi, ca sa ne invete. Eram vreo 40-50 de liceeni, iar el ne vorbea despre muzica, libertate, muzica, toleranta, poezie, si iar muzica. Ne punea filme din perioada hippy, ne explica fenomenul. A fost Bob Dylanul nostru, omul care ne-a invatat despre iubire. Imi lipseste Motu'.
anton
Trimiteți un comentariu